Contacte
(+ 373 22) 74-34-13; 71-92-52

Ambliopie

Ambliopie cunoscuta si sub denumirea de “ochiul lenes”, este o problema oftalmologica caracterizata de vederea slabă a unui ochi. Aceasta nu este una înnascuta, ci dobandită în primele luni de viata ale copilului. Depistata la timp, ambliopia poate fi tratată.

Care sunt simptomele ambliopiei?

– Scăderea vederii (înceţoşarea)

– Închiderea unui ochi în momentele de maximă concentrare vizuală

– Clipirea repetată şi cu o frecvenţă mai mare

– Scăderea percepţiei mişcării (la nivelul ochiului ambliop)

– Afectarea vederii binoculare

– Devierea unui glob ocular

– Ptoza palpebrală, pleoapa este căzută peste ochi şi împiedică vederea

– Acoperirea unui ochi poate declanşa plâns sau durere.

Diagnostic

Diagnosticare ambliopiei trebuie făcută la timp prin consultarea medicului specialist . Ideal ar fi, însă, ca cei mici să fie supuși unei examinări oftalmologice la 3 luni, la 3 ani și, de când încep școala, în fiecare an. Dacă există ambliopie sau alte probleme de vedere în familie, copilul are risc crescut, de aceea trebuie sa fie dus la un specialist pentru un control oftalmologic mai des. Nici un copil nu este prea mic ca sa fie examinat de catre un oftalmolog si examinarea poate fi efectuata oricand apar suspiciuni în legatura cu sanatatea ochilor copilului.

Tratament

Tratamentul ambliopiei este instituit cat de curand este posibil dupa diagnostic. Tratamentul precoce de obicei poate compensa afectiunea si trebuie inceput inainte ca vederea copilului sa fie complet dezvoltata (inainte de varsta de 9 sau 10 ani) . Tratamentul corecteaza ambliopia antrenand creierul sa foloseasca semnalele de la ochiul cu vedere slaba, formând o conexiune mai puternica între creier si ochiul afectat, permitând vederii sa se dezvolte normal în acel ochi. Rareori ambliopia necesita tratament chirurgical, în caz de cataractă sau în cazul unui strabism avansat. În cazul copiilor diagnosticati timpuriu, vederea este recapatata complet. În stadiile tardive ambliopia este mai greu de tratat.

 Consultă un specialist oftalmolog în cadrul clinicii noastre!

Pentru programări  022 71 92 52 / 079 990 382

Centrul Medicul ProMed – 15 ani de activitate!

Articole asemanatoare